Deşi conform planurilor iniţiale trebuia să termin acest articol mai devreme, din păcate am să întârziat vreo câteva zile cu testele. Testele de jocuri mi-au luat mult mai mult decât anticipasem iniţial, deoarece până acum nu am mai rulat teste în rezoluţii şi nivele de detalii diferite. Totuşi, tot răul spre bine, deoarece am apucat să cunosc mult mai bine procesoarele testate.

Pentru mine acest articol a fost un fel de revelaţie şi o schimbare de gândire în ceea ce priveşte o „configuraţie de gaming”. Trebuie să mărturisesc că până acum aş fi avut îndoieli în recomandarea achiziţiei unui procesor care, la prima vedere ai tendinţa să-l consideri destul de slab, alături de o placă video puternică. Ei, cu ocazia acestui articol mi-am cam schimbat părerea, deoarece în cadrul testelor realizate mi s-a demonstrat că poţi face o combinaţie de succes cu un Athlon II X2 255 şi o placă video puternică. Chiar dacă în unele cazuri apar limitări datorate numărului mic de nuclee, frecvenţa destul de mare poate compensa într-o oarecare măsură. Şi dacă nu e suficient, se poate apela la un mic overclock.

Dacă ai nevoie de putere mare de procesare în alte aplicaţii, e mult mai rentabilă achiziţia unui X3 sau X4, în dauna unui combo X2 + overclock, deoarece overclockingul presupune şi un sistem de răcire superior faţă de coolerul stock. Iar un cooler decent trece uşor de 100RON, aşadar e mai bine ca acei bani să-i investeşti într-un nucleu în plus, deoarece eşti mai câştigat.

Totuşi, supriza acestui test a fost pentru mine Phenom II X2 555 BE. Chiar şi ignorând faptul că este un procesor BE (deci superior în caz de overclocking), acesta se poate lupta cu un Athlon II X4 în jocuri, şi chiar să-i sufle acestuia coroana. Sincer nu mă aşteptam să se comporte aşa bine în jocuri. Chiar dacă am avut senzaţia că este rapid, confirmarea am avut-o abia în momentul în care am încheiat testele şi am pus toate cifrele în grafic.

Să vedem puţin cum stăm cu preţurile. În momentul acesta, Athlon II X2 255 se poate găsi între 340 şi 350RON, iar diferenţa de preţ între Athlon II X2 255 şi Athlon II X3 440 e de maxim 10RON. Chiar dacă Athlon II X3 440 are un nucleu în plus, are şi un TDP mai mare, deci alegerea o veţi face în funcţie de sistemul pe care-l alegeţi (de exemplu pentru un HTPC e mai recomandat X2 255). Pentru încă 80RON, deci 430RON, veţi putea lua un Phenom II X2 555 BE, iar la 490RON puteţi lua un Athlon II X4 635.
Alegerea nu e uşoară deoarece atât preţurile cât şi performanţele sunt foarte apropiate. Dar partea bună e că aveţi de unde alege, şi că oricare îl veţi lua, nu veţi fi dezamăgiţi de ceea ce veţi primi în schimb.

 

Plusuri şi minusuri ale Athlon II X2 255

+ Preţ
+ Performanţe
+ TDP
+ potenţial OC

 

Plusuri şi minusuri ale Athlon II X3 440

+ Preţ
+ Performanţe
+ potenţial OC

 

Plusuri şi minusuri ale Athlon II X4 635

+ Performanţe
+ Potenţial OC

 

Plusuri şi minusuri ale Phenom II X2 555 BE

+ Preţ
+ Performanţe
+ Potenţial OC

 

  • Athlon II X2 255poate fi cumpărat de aici
  • Athlon II X3 440 poate fi cumpărat de aici
  • Athlon II X4 635 poate fi cumpărat de aici
  • Phenom II X2 555 BE poate fi cumpărat de aici
  • GIGABYTE MA790FXT-UD5P poate fi cumpărată de aici
Pages ( 17 of 17 ): « Previous1 ... 1516 17

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.