AMD lansează VISION Pro

Fallback Image

În cadrul unei conferinţe care a avut loc în Las Vegas, USA, cu ocazia evenimentului CES 2010, AMD a anunţat apariţia tehnologiei VISION Pro, un nou brand de platforme PC ce oferă experienţe vizuale superioare, şi ajută mediile de afaceri în creşterea productivităţii şi obţinerea de avantaje competitive prin intermediul

AMD comentează situația Larrabee

La doar o zi distanță după ce Intel a schimbat orientarea lui Larrabee, în cadrul unui interviu acordat site-ului Tom's Hardware, Dave Erskine, relații cu publicul ATI-AMD, ne spune părerea lui. Principalele probleme au fost întârzierile proiectului, care a rămas în urmă cu tehnologia pe care a lansat-o concurența. „De

AMD şi Intel au ajuns la o înţelegere

Fallback Image

Într-o conferinţă de presă comună, Intel Corporation şi Advanced Micro Devices au anunţat că s-a ajuns la o înţelegere care va încheia toate disputele legale existente între cele două companii, inclusiv litigiile antitrust şi disputele legate de încălcarea licenţelor patentate. Într-o declaraţie comună, cele două companii au declarat:

AMD Athlon II X3 435…yet another mainstream goodie

Acum o lună şi ceva sărbătoream lansarea primei familii de procesoare quad-core AMD aparţinând brand-ului Athlon, cu ajutorul lui Athlon II X4 620. La baza acestuia stătea nucleul „Propus”, care în esenţă era la fel cu nucleul Deneb, însă fără memoria cache L3. Dacă mai ţineţi minte articolul, menţionasem la

AMD declară că PhysX va deveni irelevant

Fallback Image

După cum v-a informat colegul meu, George, Nvidia a retras suportul PhysX din driverii mai recenţi în cazul în care în sistem e detectată o altă placă video aparţinând unui alt vendor. În urma acestui scandal, într-un interviu realizat de către site-ul Icrontic.com, Neal Robinson, Director ISV AMD,

AMD a lansat Radeon 5870

Fallback Image

AMD a lansat astăzi prima placă video compatibilă DirectX11 de pe piaţă: ATI Radeon HD5870. Specificaţiile sunt impresionante, placa video oferind o putere totală de procesare de 2.7 Teraflops, alături de o rezoluţie maximă de 24 Megapixeli, prin intermediul tehnologiei ATI Eyefinity. Procesorul grafic este fabricat în litografie

ATI Eyefinity şi Radeon 5870 Eyefinity Edition

În data de 10 Septembrie 2009, AMD Technologies a anunţat lansarea unei noi tehnologii extrem de interesante: ATI Eyefinity. Aceasta este o tehnologie îndreptată către utilizatorii care folosesc mai multe display-uri şi va fi disponibilă prin intermediul noilor plăci video Radeon Eyefinity Edition. Cu ajutorul unei singure plăci

SAPPHIRE 785G este compatibilă DDR3 pentru AMD Phenom II

SAPPHIRE Technology a lansat o nouă placă de bază, bazată pe mult apreciatul chipset 785G de la AMD. Aceasta este compatibilă cu ultimele familii de procesoare AMD Phenom ll cu controller DDR3 și grafică integrată cu suport DX10.1 precum și PCI-Express 2.0. SAPPHIRE PURE 785G este o placă de

Athlon 2 X2 240 & 245…afacere kick-ass marca AMD

AMD este foarte cunoscută în ultimul timp pentru super preţurile pe care le practică pe piaţa IT indiferent de segment. Chiar dacă cel mai bun procesor AMD nu poate fi comparat cu cel mai bun procesor de la Intel, acel segment este foarte îngust şi nu mulţi utilizatori se încadrează

GIGABYTE lansează gama completă de plăci de bază 785G

Fallback Image

Astăzi, GIGABYTE Technology CO. LTD. a anunţat lansarea gamei complete de plăci de bază din seria 785G. Noile plăci de bază se remarcă prin prezenţa a 2oz (57g) de cupru în PCB, prin suportul DirectX 10.1 şi UVD 2.0 şi oferă o experienţă HD de cea mai bună calitate pentru

Page 22 of 23
1 20 21 22 23