La mulţi ani dragii noştri. Astăzi este un moment foarte important pentru industria asta în care parcă suntem prinşi şi nu putem scăpa.Nu cumva să credeţi că prin scoaterea la lumină a procesoarelor pe 32nm, Intel înoieşte doar linia pentru desktop-uri. Nu nu, nu trebuie să gândim atât
MoBo & CPU
AMD Athlon II X3 435…yet another mainstream goodie
Acum o lună şi ceva sărbătoream lansarea primei familii de procesoare quad-core AMD aparţinând brand-ului Athlon, cu ajutorul lui Athlon II X4 620. La baza acestuia stătea nucleul „Propus”, care în esenţă era la fel cu nucleul Deneb, însă fără memoria cache L3. Dacă mai ţineţi minte articolul, menţionasem la
AMD Athlon II X4 620…cel mai ieftin quad de pe Terra
ASUS Maximus III Formula…o placă de bază super dotată
Intel Core i7 860…high performance în segmentul mainstream
AMD 785G…trei plăci de bază testate
Recent, fără prea multe surle şi trâmbiţe, AMD şi-a lansat înlocuitorul lui 780G, chipsetul destinat segmentului mainstream. Pentru a ne face o idee cât mai bună despre noul chipset am luat în teste trei bucăţi, fresh and funky, de plăci de bază. Cele 3 sunt foarte diferite între ele, dar
AMD Phenom II X4 965BE…mama dragonilor
GIGABYTE GA-P55M-UD4 & GA-P55-UD6…beauty and the beast
Athlon 2 X2 240 & 245…afacere kick-ass marca AMD
AMD este foarte cunoscută în ultimul timp pentru super preţurile pe care le practică pe piaţa IT indiferent de segment. Chiar dacă cel mai bun procesor AMD nu poate fi comparat cu cel mai bun procesor de la Intel, acel segment este foarte îngust şi nu mulţi utilizatori se încadrează
Phenom 2 X2 550BE & Athlon 2 X2 250…platforma Baby Dragon
Dragii mei şi dragele mele, pentru testarea noilor procesoare AMD, Phenom II şi Athlon II, ne-am gândit că ar fi binevenită ideea de a construi un sistem de gaming cu ele. Dar bineînţeles, sistemul va fi unul de buget, întrucât şi procesoarele sunt ceva mai ieftine. Aşadar pentru